Etichete

Radu Marinescu respinge acuzaţiile că ar fi plagiat în teza de doctorat: Am respectat îndrumările şi standardele de etică şi calitate ştiinţifică, în conformitate cu legislaţia din acel moment

Radu Marinescu respinge acuzaţiile că ar fi plagiat în teza de doctorat: Am respectat îndrumările şi standardele de etică şi calitate ştiinţifică, în conformitate cu legislaţia din acel moment

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat că ar fi plagiat în teza sa de doctorat, respinge acuzaţiile şi afirmă că aceasta a fost realizată sub coordonarea unui reputat academician profesor universitar doctor, că a respectat „îndrumările şi standardele de etică şi calitate ştiinţifică, în conformitate cu legislaţia din acel moment” şi că lucrarea a fost evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat şi de CNATDCU, „conform tuturor rigorilor”, fără a i se „semnala vreo neconformitate”.​ Marinescu aminteşte că, potrivit deciziei 364, din 8 iunie 2022, a Curţii Constituţionale (obligatorie), aceste standarde „nu pot fi reexaminate cu relevanţă juridică, în contextul succesiunii în timp a legilor, sub aspectul valorii ştiinţifice a lucrării, neexistând niciun temei constituţional sau legal în acest sens”.