
Ministerul Educației a anunțat, recent, că România a aderat la Agenția Europeană pentru Cerințe Educaționale Speciale și Educație Incluzivă (EASNIE). În teorie, e un pas major spre o școală echitabilă și deschisă pentru toți copiii, inclusiv cei cu cerințe educaționale speciale. Anunțul a venit la pachet cu promisiuni despre intervenție timpurie, formarea profesorilor, combaterea segregării și acces la expertiză europeană. Însă mulți părinți au primit cu reticență vestea, dat fiind faptul că experiența le-a arătat că între documentele oficiale și realitatea din clasă există, de ani buni, o distanță greu de ignorat. De 30 de ani, incluziunea este invocată constant în discursurile publice, dar trăită fragmentar, incomplet sau, uneori, doar pe hârtie. Elevii sunt integrați formal, dar cu sprijin insuficient. Profesorii sunt îndemnați să fie incluzivi, dar nu sunt formați, sprijiniți sau degrevați de un curriculum suprasaturat.
Actualitate• Citește știrea pe totuldespremame.ro