Etichete

Premierul Bolojan a anunţat că legea privind pensiile magistraţilor este aproape finalizată. Creşte vârsta de pensionare la 65 de ani, iar valoarea pensiei ”va fi după model european” / El vorbeşte despre corecţii şi în cazul altor pensii speciale

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, într-un interviu acordat G4Media, că legea privind pensiile magistraţilor este finalizată. Proiectul prevede creşterea vârstei de pensionare şi faptul că, pe viitor, pensia nu va mai putea depăşi valoarea salariului. El a precizat că aceasta se va regăsi în pachetul care va fi adoptat în luna august. premierul a mai anunţat că în toamnă ar urma să aibă loc şi corectarea altor pensii speciale. Totodată, premierul a subliniat că orice guvern trebuie să încurajeze creşterea numărului de oameni care sunt în piaţa muncii, printr-un pachet de măsuri care ţine de la limitarea posibilităţii de a te pensiona, limitarea posibilităţii de a-ţi obţine diferite certificate foarte uşor care să-ţi genereze nişte venituri, reducerea duratei în care poţi beneficia, de exemplu, de ajutor de şomaj de la un an de zile cât este astăzi, poate la şase luni.