Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care permite poliţiştilor locali să utilizeze camere foto-video-audio portabile în exercitarea atribuţiilor de serviciu. „Noua reglementare stabileşte clar situaţiile în care aceste sisteme pot fi folosite în spaţiul public, fără consimţământul persoanelor vizate, precum legitimarea, constatarea contravenţiilor, utilizarea mijloacelor de imobilizare sau intervenţiile pentru protejarea vieţii şi a ordinii publice”, scrie şeful statului, sâmbătă, pe Facebook. Potrivit acestuia, în măsura în care circumstanţele permit, cetăţenii vor fi informaţi că sunt înregistraţi, iar autorităţile locale au obligaţia de a comunica public dotarea poliţiştilor locali cu astfel de echipamente. Datele sunt păstrate timp de maximum şase luni şi apoi distruse, cu excepţia cazurilor în care constituie probe într-o procedură judiciară. Pentru a implementa tehnic acest nou sistem, administraţiile publice locale vor putea accesa fonduri europene. Această lege contribuie la creşterea transparenţei activităţii poliţiei locale şi la consolidarea siguranţei publice, oferind în acelaşi timp un nivel mai ridicat de protecţie atât cetăţenilor, cât şi agenţilor, spune preşedintele, pe Facebook.
Actualitate• Citește știrea pe antena3.ro