Etichete

Peste 90% dintre cei care parchează ilegal în zonele protejate din Bulgaria sunt turişti români / Amenzile pot ajunge la peste 1.200 de euro

Peste 90% dintre cei care parchează ilegal în zonele protejate din Bulgaria sunt turişti români / Amenzile pot ajunge la peste 1.200 de euro

Peste 150 de amenzi au fost emise săptămâna trecută în timpul inspecţiilor de-a lungul coastei de nord a Mării Negre pentru parcare în mod necorespunzător, ca parte a unei operaţiuni comune de două zile cerută de ministrul bulgar al Mediului şi Apelor, Manol Genov, a anunţat agenţia de presă BGNES, citată de Novinite, transmite Agerpres.