Etichete

Opinie Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România: Frână bruscă pe cheltuielile publice – cu ce condiţii vine „păsuirea” de la Comisia Europeană?

Opinie Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România: Frână bruscă pe cheltuielile publice – cu ce condiţii vine „păsuirea” de la Comisia Europeană?

Abordarea neconvingătoare din trecut a autorităţilor din România cu privire la reducerea deficitului bugetar, care a ajuns la 9,3% din PIB în 2024 şi continuă să rămână la un nivel ridicat şi în 2025, a determinat instituţiile europene să emită informări potrivit cărora ţara noastră nu a implementat soluţii eficiente pentru corectarea deficitului şi să avertizeze că această stare de fapt „deschide calea unor posibile măsuri suplimentare în cazul în care România nu acţionează rapid pentru a-şi reduce dezechilibrele bugetare”. Şi, deşi în cea mai recentă comunicare, din 23 iunie, Comisia Europeană propune 15 octombrie 2025 ca dată până la care ţara noastră să ia măsuri eficiente de corectare a deficitului excesiv, factorii de decizie trebuie să acorde atenţie condiţiilor care însoţesc această propunere, în special cu privire la restrângerea cheltuielilor publice.