Timp de decenii, sistemele educaţionale au fost construite în jurul unor praguri finale: examene de treaptă, teze, evaluări standardizate cu miză unică, note care etichetează în loc să orienteze. Dar dacă am reconsidera şcoala ca un cadru de dezvoltare continuă, în care fiecare copil este urmărit nu doar pentru ceea ce a reţinut, ci pentru cum a crescut în timp? Dacă am înlocui logica de tip „a trecut / n-a trecut” cu o arhitectură reală a învăţării, care să recunoască diferenţele de ritm, stil şi context de învăţare? Schimbarea de perspectivă ar fi radicală: nu despre cine ştie mai mult la un moment dat, ci despre cine progresează cu sens, cine îşi dezvoltă competenţele în mod autentic, cine învaţă să înveţe.
Actualitate• Citește știrea pe news.ro