Etichete

În loc să-i fiu copilului meu sprijin, i-am devenit povară. Și cine crede că nu va ajunge la asta, e nițel ipocrit

În loc să-i fiu copilului meu sprijin, i-am devenit povară. Și cine crede că nu va ajunge la asta, e nițel ipocrit

Sunt într-o perioadă (trecătoare, sper) în care un tratament pe care îl urmez are niște efecte secundare care mă împiedică să fac unele lucruri cu ușurința cu care le făceam înainte. În weekenduri obișnuiam să merg la fiică-mea să o ajut, să fac cât de multe treburi puteam în locul ei, să mă bucur de nepoata mea Victoria, să mă joc cu ea, să facem împreună tot felul de prostii. Am sărit peste aceste vizite în weekendurile în care efectiv n-am fost în stare să ies din casă. Iar în cele în care am tras de mine și m-am dus, n-am putut să fac atâtea câte mi-aș fi dorit. Sentimentul era că în loc să-i mai iau din poveri fiicei mele, îi mai pun una.