Etichete

Mihai Filip, CEO al OVES Enterprise: Scăderea cererii în IT nu se va opri la graniţele SUA. A început acolo, dar ajunge şi la noi, cu un decalaj de câteva luni. Diferenţa e că, în România, am adăugat şi o presiune fiscală suplimentară

Piaţa IT din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Deşi sectorul IT rămâne unul dintre cele mai solide din economia românească, actualul context îl vulnerabilizează semnificativ, au transmis reprezentanţii OVES Enterprise, companie românească specializată în dezvoltarea de soluţii software pentru aplicaţii aerospaţiale, de apărare şi securitate cibernetică. Scăderea cererii la nivel global, accentuată de restructurările din marile companii de tehnologie, afectează lanţul de aprovizionare cu proiecte, arată comunicatul transmis de reprezentanţii companiei din Cluj. Tot mai multe companii reduc echipe, menţin doar proiectele esenţiale sau diminuează bugetele.