Etichete

Manifestul HIV de la Bucureşti, semnat de instituţii şi experţi. Care sunt punctele-cheie ale demersului

Manifestul HIV de la Bucureşti, semnat de instituţii şi experţi. Care sunt punctele-cheie ale demersului

Apel al experţilor şi pacienţilor privind lupta împotriva infecţiei cu HIV. Boala, deja considerată cronică, afectează peste 19.000 de pacienţi din ţara noastră. În aceste condiţii, 40 de instituții și organizații, alături de peste 80 de persoane active în sectorul HIV au semnat, simbolic, "Manifestul HIV de la București. Demersul urmăreşte să le asigure pacienţilor accesul la timp la serviciile şi tratamentele medicale, dar şi să reducă semnificativ aparaţia de noi cazuri. Mai ales că anul acesta au fost descoperite peste 400 de noi cazuri. La fel de importantă este şi implementarea rapidă a Programului Național de Prevenție.