Maia Sandu a transmis, marţi, un mesaj pe pagina sa de Facebook, şi a amintit de alegerile prezidenţiale din 2020 pe care le-a câştigat, deşi nu era favorită. "Dragi concetăţeni, în aceste zile, îmi amintesc de perioada alegerilor prezidenţiale din 2020, turul doi. A fost o puternică emoţie naţională şi personală.Ne-am mobilizat cu toţii, cu mic şi mare, acasă şi în diaspora. Nimeni nu credea că oamenii vor veni la vot în număr atât de mare. Mai multe sondaje ziceau că oponentul meu, un personaj controlat de Kremlin, va câştiga alegerile. Nimeni nu credea că vom reuşi să ridicăm un val pentru Moldova onestă, liberă, curajoasă. Dar am reuşit. Ne-am dorit să ne apropiem de UE, acolo unde e deja România şi am făcut paşi hotărâţi pe această cale", a transmis preşedintele Republicii Moldova.