Etichete

MADR înființează o comisie specială pentru soluționarea contestațiilor depuse de fermieri pe măsurile AFIR

MADR înființează o comisie specială pentru soluționarea contestațiilor depuse de fermieri pe măsurile AFIR

Contestațiile depuse de fermieri cu privire la accesarea fondurilor europene din cadrul Planului Național Strategic vor fi soluționate de o comisie ce va funcționa la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Acest for de soluționare va fi format din specialiști din cadrul Direcției Generale Dezvoltare Rurală – Autoritate de management pentru PS 2023-2027. De menționat că această măsură va fi implementată ca urmarea a unei misiuni de audit ce a avut loc în această primăvară, potrivit unui proiect de act normativ ce introduce o serie de schimbări în cadrul procesului de selecţie şi al procesului de verificare și soluționare a contestaţiilor pentru proiectele aferente intervențiilor de dezvoltare rurală din Planul Strategic PAC 2023- 2027.