Etichete

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,10% pe an

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,10% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, vineri, la 6,10% pe an, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR), potrivit Agerpres. La începutul anului trecut, indicele era de 5,92% pe an. Pe 31 decembrie, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) era la 5,68% pe an, în scădere faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 6,06% pe an. Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a ajuns la 6,23% pe an, de la 6,25% cât a fost joi, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,44% de la 6,46%. În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,68% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2025.

Economie09 ianuarie 2026 Citește știrea pe antena3.ro