„Noi avem prea mulţi bugetari faţă de câţi contribuabili sunt şi avem uneori prea mulţi oameni care nu lucrează cât ar trebui să lucreze în sectorul public, nu toţi, pentru că foarte multe servicii publice sunt susţinute de oameni extraordinari, care îşi fac datoria exact ca în sectorul privat. Şi atunci, din aceste puncte de vedere, trebuie să corectăm lucrurile, iar această corectare are nevoie de legi speciale, de nişte calcule care să stea în picioare, pentru că s-au mai făcut astfel de condiţii, care au fost anulate de CCR. Atunci, vrem spectacol să anunţăm nişte măsuri care ştim că nu au finalitate sau mai bine le explicăm oamenilor: da, aşa este, vom corecta aceste lucruri, dar lăsaţi-ne o lună, două să putem lucra temeinic şi dacă vin cu o măsură ea într-adevăr să aibă finalitate. Da, este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii. Şi da, poate fi văzut dacă aceia care s-au pensionat mai repede mai pot lucra în sectorul public, dar aici sunt două aspecte, uneori chiar ai nevoie de nişte oameni calificaţi, e păcat că ei nu sunt în activitate să lucreze pe salariu, nu să mai ia şi pensia şi salariul, iar pe de altă parte e o problemă de legislaţie, pentru că s-a mai încercat acest tip de interdicţii şi iar apar probleme de constituţionalitate şi ele trebuie adoptate în aşa fel încât să stea în picioare”, a explicat Ilie Bolojan, într-o emisiune la Digi 24.
Actualitate• Citește știrea pe economica.net