Alege o etichetă din
Economie

Hidrocentralele neterminate vor putea fi declarate de CSAT de “securitate națională”, cu caracter militarizat și proceduri speciale de construcție

Hidrocentralele neterminate vor putea fi declarate de CSAT de “securitate națională”, cu caracter militarizat și proceduri speciale de construcție

“În esență, schimbarea principală constă în recunoașterea formală a acestor investiții ca „proiecte de securitate națională” și asigurarea, pe această bază, a unor proceduri accelerate și derogatorii față de regimul obișnuit. Proiectul de lege stabilește mecanisme clare de ”selecție și declarare a obiectivelor hidroenergetice strategice” care vor fi identificate și declarate ca atare prin hotărâre a  Guvernului, cu avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în concordanță cu criteriile de importanță pentru securitatea energetică (capacitate instalată semnificativă, rol în stabilitatea SEN, contribuție la atingerea țintelor naționale de energie regenerabilă etc.). Acest pas va conferi proiectelor desemnate un statut special, ce atrage după sine aplicarea setului de măsuri facilitatoare prevăzute de lege”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de lege.