Etichete

Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate primeşte aproape 2 miliarde de lei din fondul de rezervă

Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate primeşte aproape 2 miliarde de lei din fondul de rezervă

„Decizia premierului Ilie Bolojan de a aloca aproape 2 miliarde lei, din fondul de rezervă bugetară, pentru Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) reprezintă o nouă dovadă de responsabilitate față de nevoile acute ale sistemului public de sănătate. Din această sumă, 964 milioane lei sunt direcționați către cheltuieli medicale – bunuri și servicii, ceea ce înseamnă un sprijin uriaș pentru CNAS, pentru că putem plăti toate medicamentele, cu și fără contribuție personală, și toate serviciile medicale, la zi. În același timp, cu 1 miliard lei vom acoperi deficitul rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Aceasta este garanția că angajatorii care au plătit concediile medicale din fonduri proprii vor primi decontarea sumelor respective. Vom ajunge astfel, în ceea ce privește plata concediilor medicale, de la o întârziere de trei ani (la nivelul anului trecut) la aproximativ șase luni. Suplimentarea FNUASS, într-un context bugetar dificil, este cel mai puternic semnal că sănătatea românilor constituie prioritate guvernamentală”, a spus Horațiu-Remus Moldovan, preşedintele CNAS, joi, 18 decembrie.