Şeful Clinicii de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, profesorul universitar dr. Radu-Mircea Gorgan, şi managerul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, Corneliu Toader, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pentru luare, respectiv dare de mită. Gorgan este suspectat că a primit de 89 de ori sume cuprinse între 200 de lei şi 1.000 de euro (în total peste 25.000 de euro) de la pacienţi sau rude ale acestora pentru a dispune efectuarea de intervenţii chirurgicale, investigaţii medicale, consultaţii sau internări. Totodată, Gorgan i-ar fi cerut lui Toader să angajaze o persoană ca farmacistă la Institut, în schimb el lăsându-l pe acesta să stabilească alcătuirea comisiei pentru ocuparea unui post de profesor la UMF ”Carol Davila”, post pe care Toader dorea să îl ocupe.
Social• Citește știrea pe news.ro