Dr. Mihai Grecu, şeful UPU SMURD Timiş a răspuns întrebărilor News.ro în ceea ce priveşte comportamentul pacienţilor în unitatea de primiri urgenţe, afecţiunile pentru care ajung acolo, capacitatea medicilor de a face faţă unui volum foarte mare de muncă în contextul aglomeraţiei din UPU, dar şi pacienţii care îşi pun singuri un diagnostic căutând informaţii pe google. Astfel, majoritatea pacienţilor şi aparţinătorilor înţeleg prioritizarea cazurilor la UPU în funcţie de gravitatea acestora, conform unor protocoale clare, însă, spune medicul, există şi excepţii în care anumite persoane devin revendicative şi agresive verbal pentru a fi îngrijite cu prioritate. Sunt pacienţi care vin în UPU pentru consulturi de specialitate deşi le-ar putea face în Ambulatorul de specialitate, fiind asiguraţi, spune medicul, şi sunt şi pacienţi neasiguraţi care vin în unitatea de primiri urgenţe pentru a fi evaluaţi medical, simulând chiar diferite afecţiuni pentru a primi această evaluare.
Social• Citește știrea pe news.ro