Etichete

Dominic Fritz: misiune (im)posibilă în fruntea USR?

Dominic Fritz: misiune (im)posibilă în fruntea USR?

Lipsiți de tact și discreție, membrii conducerii Uniunii Salvați România s-au atacat unii pe alții, s-au împărțit în aripi și facțiuni care s-au sabotat între ele, erodând o formațiune care dăduse inițial mari speranțe celor sătui de jocurile de interese ale partidelor tradiționale. Prima victimă a orgoliilor interne a fost chiar fondatorul USR, Nicușor Dan, la nici un an de la intrarea în parlament . Într-o discuție între câțiva membri USR, publicată recent de Gândul, deputatul USR Ionuț Moșteanu mărturisea că el a fost unul dintre cei care „i-au luat partidul” lui Nicușor Dan: „Eu m-am certat cu el. I-am luat partidul în 2017 (...) L-am dat afară, l-am împins. Atunci, era mai bine să conducem noi. Și a fost bine c-am condus noi partidul.” Moșteanu merge chiar mai departe cu sinceritatea și acum câteva luni se mira nervos că Nicușor Dan a reușit să câștige Primăria Bucureștiului, în fața liberalului Sebastian Burduja, pe care l-ar fi preferat fiindcă ar fi mai bun „la toate punctele” și „are tot ce-i trebuie”. Resentimentele și orgoliile de toate felurile vor continua să macine partidul, de aceea Dominic Fritz are nevoie de multă abilitate și înțelepciune pentru a reface unitatea și a reforma o formațiune care se definește „anti-sistem”. Trebuie, în plus, să nu uite cum se fac jocurile de culise în USR, cum se întind capcane, cât de ușor se fac acuzații în public și cum se aruncă în aer unii pe alții cu înregistrări clandestine scurse cu dezinvoltură în spațiul public.