
Cristian Chivu (45 de ani) a bifat prima remiză în acest sezon de Serie A, 2-2 cu Napoli, acasă, în etapa a 20-a. Gruparea milaneză a condus-o pe campioană de două ori, 1-0 și 2-1, dar n-a putut lua toate punctele. Au punctat Dimarco (9) și Calhanoglu (73-penalty), respectiv McTominay (26 și 81). În minutul 71, antrenorul oaspeților, Antonio Conte (56 de ani), de la oaspeți, a fost eliminat pentru proteste. Tehnicianul a făcut scandal după ce Inter a primit lovitură de la 11 metri.