Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL, că noul Statut al formaţiunii vine cu ”nişte reguli bune în PNL”, arătând că descentralizează alegerea conducerii şi pune preţ pe performanţă. ”Reintroducem în statut demisia de onoare a preşedinţilor de organizaţii care au obţinut, la ultimele alegeri locale şi parlamentare, ultimele 10 locuri”, a arătat el. Bolojan a vorbit şi despre ideea de responsabilitate financiară. ”Am acumulat nişte datorii, datorită anului trecut. Noi nu putem să le spunem românilor că suntem în stare să redresăm ţara, dacă nu le dovedim că redresăm PNL, inclusiv din punct de vedere financiar. Nu avem nicio autoritate. De aceea am propus o contribuţie a fiecărui ales local”, a explicat el.
Politică• Citește știrea pe news.ro