Congresul american a adoptat miercuri strategia sa de apărare pentru 2026, reafirmându-şi sprijinul pentru alianţele SUA în Europa, contrar semnalelor recente transmise de preşedintele Donald Trump şi administraţia sa. Proiectul, printre altele, împiedică Pentagonul să reducă numărul de trupe americane aflate în Europa sub 76.000 fără o justificare în faţa Congresului, informează AFP, potrivit Agerpres. Legea privind Autorizarea Apărării Naționale (N.r. - National Defense Authorization Act / NDAA), adoptată anual de ambele camere ale Congresului cu un anumit grad de consens între democraţi şi republicani, prezintă domeniile asupra cărora Statele Unite ar trebui, potrivit aleşilor, să îşi concentreze eforturile de apărare pentru anul următor. Versiunea din 2026, lungă de peste 3.000 de pagini, preconizează un buget anual total de peste 900 de miliarde de dolari, o creştere de 5 miliarde de dolari faţă de anul precedent. Proiectul de lege a trecut de Senat cu 77 de voturi pentru şi 20 împotrivă. "Cea mai sigură modalitate de a asigura pacea este de a o menţine prin forţă", a afirmat marţi liderul majorităţii republicane din Senat, John Thune, reiterând sloganul "pace prin putere" adoptat de Donald Trump de la începutul celui de-al doilea mandat al său. În timpul unui discurs în Senat, Thune a evidenţiat măsurile incluse în NDAA din acest an, în special construcţia mai multor nave de război "pentru a ajuta la reducerea decalajului" faţă de capacităţile de construcţie navală ale Chinei, precum şi înfiinţarea sistemului de apărare antirachetă "Domul de Aur", promovat de Donald Trump, şi o creştere salarială de 3,8% pentru personalul militar. De asemenea, el a subliniat reformele proceselor de achiziţii publice ale Pentagonului, inclusiv "eliminarea a zeci de reguli şi legi greoaie".
Extern• Citește știrea pe antena3.ro