Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare hidrologică Cod Galben de viituri şi inundaţii locale în Transilvania, Moldova şi zona Carpaţilor de Curbură, valabilă de la ora 12.00 până miercuri dimineaţă, la ora 9.00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate. În acest interval, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, precum şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie în 12 judeţe. Aceste fenomene pot fi mai intense în judeţele Cluj şi Alba, unde se pot înregistra viituri rapide şi inundaţii locale, în special pe cursurile mici de apă.
Social• Citește știrea pe news.ro