Etichete

Ce spune Biserica Ortodoxă despre proiectul pentru legalizarea prostituției. Anunţ de la Patriarhia Română

Ce spune Biserica Ortodoxă despre proiectul pentru legalizarea prostituției. Anunţ de la Patriarhia Română

„Prostituţia reprezintă o formă gravă de exploatare şi tranzacţionare a trupului omenesc în scop financiar, având consecinţe negative profunde asupra persoanei şi asupra societăţii în ansamblu. Legalizarea acestei practici nu conduce la vindecarea realităţilor sociale dureroase asociate prostituţiei, ci, dimpotrivă, favorizează proliferarea lor, contribuind la desconsiderarea demnităţii umane şi la degradarea morală a societăţii. Reiterăm şi faptul că România este semnatară a Convenţiei ONU pentru suprimarea traficului de persoane şi exploatării prostituţiei semenilor care afirmă că prostituţia este ‘incompatibilă cu demnitatea şi valoarea fiinţei umane şi pune în pericol bunăstarea individului, a familiei şi a comunităţii’, convenţie care obligă statele semnatare să interzică prostituţia organizată”, a transmis, marţi, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.