Către ce proiecte de infrastructură alocă bani Ministerul de Finanţe în acest an? Din cele 195 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 460 de miliarde de lei, priorităţile Guvernului sunt autostrăzile A7 şi A1, spitalele regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, precum şi Magistrala 6 de metrou din Bucureşti
Ministerul Finanţelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiţii publice semnificative, iar portofoliul total monitorizat de instituţie cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei, ierarhizate după punctajul obţinut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici.