
Piaţa de M&A din România a avut un an 2025 bun, în pofida contextului economic şi a celui politic marcate de incertitudine. Investitorii au fost prudenţi în primele luni din an, cele premergătoare alegerilor prezidenţiale din primăvară şi postmergătoare celor de la final de 2024. Apoi însă, piaţa s-a dezgheţat şi au început să apară tot mai multe anunţuri. O parte dintre aceste acorduri se negociau de mai multă vreme, doar că semnarea lor a avut loc în 2025. Totuşi, faptul că atât cumpărătorii locali, cât şi cei străini au continuat să parieze pe România reprezintă o veste bună şi o dovadă că piaţa locală oferă în continuare perspective.
Companii• Citește știrea pe zf.ro