Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că ar fi fost bine ca imediat după demisia premierului Ciolacu să se poată forma cât mai repede un guvern, pentru că instabilitatea pe multe poziţii, la preşedinţie, la guvern, dă o senzaţie de îngrijorare pe pieţele externe. El a mai spus că fără o majoritate parlamentară în spate, oricine va accepta poziţia de premier nu va putea să facă lucrurile. Preşedintele interimar a mai spus că noul preşedinte va putea să influenţeze, poate să refuze un premier sau poate să forţeze o anumită majoritate, dar o majoritate forţată în situaţia asta în care România este oricum într-o criză bugetară, se poate transforma într-o criză economică şi într-una socială, ceea ce nu este de dorit.
Politică• Citește știrea pe news.ro