Noile norme vor ţine seama de prezenţa tot mai mare a vehiculelor electrice şi se vor adapta la tehnologiile emergente. Acestea vor introduce inspecţii consolidate, inclusiv inspecţii tehnice periodice pentru vehiculele electrice şi sistemele avansate de asistenţă a conducătorului auto, inspecţii anuale pentru autoturismele şi camionetele mai vechi şi metode avansate de testare a emisiilor pentru a detecta vehiculele cu emisii ridicate în vederea reducerii poluării cu particule fine. În plus, Comisia propune introducerea certificatelor digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor, simplificarea schimbului transfrontalier de date şi protejarea cetăţenilor împotriva activităţilor frauduloase, cum ar fi manipularea frauduloasă a odometrelor. De asemenea, inspecţiile tehnice periodice vor fi facilitate pentru persoanele care locuiesc temporar într-o altă ţară din UE, scrie Agerpres.
AutoPublicat • Citește știrea pe economica.net