Etichete

Analist politic, despre ruperea Coaliției: „Asistăm acum la un divorț civilizat, la o desfacere controlată”

Analist politic, despre ruperea Coaliției: „Asistăm acum la un divorț civilizat, la o desfacere controlată”

Analistul politic Ștefan Popescu a explicat, marți dimineață, la Antena 3 CNN că la PSD a fost cheia victoriei lui Crin Antonescu, dar că au fost primari din teritoriu care și-au făcut propriile calcule electorale ținând cont de alegătorii lor tradiționaliști și au ales să facă campanie pentru Victor Ponta. Astfel, PSD nu a avut încotro decât să intre în Opoziție și să „divorțeze civilizat” de partenerii de Coaliție, PNL și UDMR, pe care însă îi va susține în continuare din Parlament. De asemenea, el a mai atras atenția că dacă Nicușor Dan va ajunge președinte va avea nevoie de PSD deoarece declanșarea de alegeri anticipate nu e înțeleaptă având în vedere cât de polarizată este societatea în acest moment.