Opt companii au fost amendate cu 163,71 milioane lei (aproximativ 32,15 milioane euro) de Consiliul Concurenței, după ce inspectorii au descoperit că au făcut o înțelegere anticoncurențională constând în împărţirea pieţei forţei de muncă pentru a limita mobilitatea angajaţilor şi a menţine costurile reduse cu resursa umană la un nivel redus, a anunţat luni autoritatea de concurenţă, potrivit Agerpres. În urma unei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că Alten Si-Techno Romania SRL, Akkodis Romania SRL, Automobile-Dacia SA, Bertrandt Engineering Technologies Romania SRL, Expleo Romania SRL, FEV ECE Automotive SRL, Renault Technologie Roumanie SRL şi Segula Technologies Romania SRL au stabilit să nu se concureze pentru recrutarea şi angajarea reciprocă a forţei de muncă calificată/specializată asociată activităţilor de producţie autovehicule şi/sau altor activităţi conexe, incluzând servicii de inginerie şi consultanţă tehnică din România. De asemenea, companiile s-au înţeles să nu recruteze resurse umane de la una dintre celelalte companii fără acordul prealabil al acesteia din urmă. Potrivit autorităţii, amenzile aplicate au fost următoarele:
Economie• Citește știrea pe antena3.ro