Porumbul şi grâul au urcat la maximele ultimilor peste trei ani
Cotaţiile porumbului şi grâului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimii peste trei ani, pe fondul unor factori diferiţi pentru fiecare cereală: porumbul a fost susţinut de îngrijorările privind oferta din Statele Unite, iar grâul de perturbarea exporturilor din regiunea Mării Negre. Pentru grâu, contractele futures au închis vineri în creştere cu 3,1%, la 784 de cenţi pe buşel, după ce au atins 790,25 cenţi în timpul tranzacţiilor; pe ansamblul săptămânii, avansul a fost de 12,1%, iar de la începutul anului depăşeşte 54%.